Scriitorul și disidentul Paul Goma a murit noaptea trecută, în Franța, din cauza infectării cu coronavirus. Paul Goma era internat din 18 martie într-un spital din Paris. Potrivit indicațiilor fiului său și în contextul măsurilor de securitate luate din cauza pandemiei, trupul său va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă la cimitirul Pére Lachaise din capitala Franței.
Scriitorul şi disidentul Paul Goma a murit în noaptea din 24 spre 25 martie la spitalul La Pitié Salpetriere din Paris, unde era internat în urma infectării cu coronavirus, a confirmat miercuri, pentru Agerpre, biografa acestuia - scriitoarea, traducătoarea şi jurnalista Mariana Sipoş.
"În urma unui mesaj primit din Franţa, cu regret şi mare durere anunţ plecarea dintre noi a marelui scriitor şi disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitie Salpetriere, în urma constatării infectării cu virusul ucigaş. Conform informaţiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere şi cu sufletul împăcat", precizează Sipoş într-un comunicat transmis Agerpres.
Potrivit comunicatului, "conform indicaţiilor lui Filip Goma, respectând dorinţa tatălui său şi ţinând cont de restricţiile actuale în vigoare în Franţa, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pere Lachaise din Paris".
Scriitorul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători români, potrivit site-ului www.paulgoma.com.
După cedarea Basarabiei fostei URSS, Paul Goma s-a mutat cu familia în România. Fiind elev la Liceul ''Gheorghe Lazăr'' din Sibiu, a fost exmatriculat, pentru că susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. A reuşit totuşi să termine Liceul ''Radu Negru'' din Făgăraş, în 1953. În 1954 a început Institutul de Literatură şi critică literară "Mihai Eminescu" din Bucureşti. În perioada studenţiei a fost arestat şi condamnat (martie 1957) la doi ani de închisoare corecţională, pentru ''tentativă de organizare de manifestaţie ostilă'', ca urmare a solidarizării cu evenimentele din Ungaria, din noiembrie 1956, şi a protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca limbă obligatorie în şcoli. A fost eliberat în 1958, după o perioadă de detenţie la închisoarea Malmaison (Bucureşti), Penitenciarul Jilava şi Gherla.
După anii de închisoare, în 1958 a fost trimis în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu în satul Lăţeşti, raionul Feteşti, unde a stat până în 1962.
O perioadă a fost muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist, tehnician, iar în iunie 1965 şi-a reluat studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care însă le-a abandonat.
În urma invadării Cehoslovaciei, în august 1968, fiind impresionat de politica României faţă de Moscova, a devenit membru al Partidului Comunist Român (PCR). În 1971, a fost însă exclus din PCR, ca urmare a publicării integrale a romanului ''Ostinato'', în RFG, după ce în ţară fusese supus cenzurii.
În primăvara anului 1977, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio ''Europa liberă'', s-a solidarizat cu mişcarea ''Charta 77'' a intelectualilor cehi. La 1 aprilie 1977, a fost acuzat de înaltă trădare şi arestat, dar în urma protestelor internaţionale a fost eliberat, la 6 mai. La 14 aprilie 1977 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR), al cărei membru era din august 1968.
În noiembrie 1977, lui Paul Goma i-a fost retrasă cetăţenia română, astfel încât scriitorul a plecat în Franţa, unde s-a şi stabilit definitiv împreună cu familia. Aflat în Franţa, Goma a refuzat în 1980 oferta de a primi cetăţenia franceză.
După Revoluţia din 1989, a început să-şi publice cărţile şi în ţară. A scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) în limba română, care au fost traduse şi în limbile franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană.
Ca scriitor, a debutat în decembrie 1966 în revista ''Luceafărul'', cu povestirea ''Cum bate toba'', continuând să colaboreze la diferite reviste, precum ''Gazeta literară'', ''Viaţa românească'', ''Ateneu''. A debutat editorial, în august 1968, cu volumul de proză scurtă ''Camera de alături''.
Romanul următor, ''Ostinato'' - mărturie ficţională despre închisorile din România -, refuzat de editurile româneşti, a fost publicat în Germania (1971) şi în Franţa. Volumul a fost receptat pozitiv, motiv pentru care Eugen Ionescu l-a numit pe Paul Goma ''Soljeniţîn al României". Şi volumele ulterioare, ''Uşa'' (''Die Tur'', 1972), ''Gherla'' (1976), ''Dans le cercle'' (1977), ''Garde inverse'' (''Garda inversă'', 1979), ''Le tremblement des hommes'' (1979), ''Les chiens de mort'' (1981), ''Chassee-croise'' (1983), ''Bonifacia'' (1986), ''Le calidor'' (1987), aveau să fie foarte bine primite.
Exilat la Paris, după ce i s-a retras cetăţenia română, Paul Goma şi-a publicat majoritatea volumelor, iniţial în franceză sau germană. Astfel, ''Le Tremblement... '', cu titlul original în română, ''Culoarea curcubeului '77 - Cutremurul oamenilor'', a fost republicat în iunie 1990, de Editura Humanitas. A continuat cu ''Patimile după Piteşti'' (1990), ''Ura noastră cea de toate zilele'' (1992), ''Sabina'' (1993), ''Roman intim'' (1994), ''Scrisuri. 1972-1998'' (2000), care cuprinde articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri publicate în perioada menţionată în subtitlu.
A colaborat şi la numeroase reviste din străinătate (''Contrapunct'', ''Ethos'', ''Limite'') şi din ţară (''Orizont'', ''Viaţa românească'', ''Vatra''). Seria ''Jurnalelor'' semnate de Paul Goma a început în 1997, când au apărut primele trei volume. A urmat apoi al patrulea volum, ''Jurnal de apocrif'', iar ultimele două, care acoperă perioada 1999-2003, au fost publicate în 2004. Tot în 2004, a fost publicată controversata lucrare ''Săptămâna roşie sau Basarabia şi evreii'', iar la începutul anului 2005, ''Culoarea curcubeului '77. Cod Bărbosul'', cuprinzând mai multe documente din dosarele sale de Securitate. Cartea ''Arta fugii. O copilărie în Transilvania'', în care povesteşte despre anii formării sale, i-a apărut în Italia, în 2008.
Paul Goma a făcut parte pentru foarte puţin timp (opt zile) din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, înfiinţată de Preşedinţia României, în aprilie 2006.
Potrivit unui comunicat al USR din 22 noiembrie 2011, Paul Goma făcea parte din Uniunea Scriitorilor, conform unor hotărâri din 1990, reconfirmate de Consiliul USR, în noiembrie 2011.
Într-o adresă a Ministerului român de Interne, din 21 octombrie 2011, Paul Goma figura la această dată cu statutul de cetăţean român. În aprilie 2013 scriitorul a primit şi cetăţenia Republicii Moldova.
La 24 septembrie 2015, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat simpozionul internaţional "Paul Goma - 80 de ani", care s-a centrat pe rolul jucat de scriitorul anticomunist în revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în timpul regimului comunist.
